Skip to content Skip to footer

Știri muzicale

Eneli – A Girl Like Me

Eneli ne împărtășește o experiență intimă din viața sa, care a ajutat-o să se accepte așa cum este. Noua sa piesă, “A Girl Like Me”, este despre conștientizarea faptului că nu trebuie să te schimbi pentru a fi pe placul altcuiva. De foarte multe ori rămânem cu “ce-ar fi dacă”, dar dacă simți asta, amintește-ți că ceea ce ți-e destinat nu te va face niciodată să faci prea mult doar pentru a fi observat. Și cred că este un mesaj puternic care se aplică în atât de multe situații, nu doar în relații (pentru că acest cântec este despre o poveste de dragoste neîmplinită). Mi-am pus inima în acest cântec și sper cu adevărat să simți energia și emoția din spatele lui”, a mărturisit Eneli. Eneli este una dintre artistele din România care a cucerit topurile internaționale. Printre piesele care au depășit granițele tării se numără “Tell Me Who” și “Back To Me” în colaborare cu Vanotek, “Save Me” alături de producătorul turc Mahmut Orhan, dar și hit-ul “Mhm Mhm” împreună cu Manuel Riva, piesă care a urcat până pe locul 3 în topul Breakout Billboard Club din Statele Unite și a fost nominalizată în 2016 la MTV Europe Music Awards, la categoria “Best Romanian Act”. Eneli este cunoscută și pentru talentul său în materie de compoziție, artista colaborând cu numeroși artiști. A studiat Comunicare și Relații Publice la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și și-a dus pasiunea pentru muzică la alt nivel cu studiile de Songwriting/ Compoziție muzicală în Londra, la The Institute of Contemporary Music Performance, în cadrul unui program de master.

Cleopatra și Pavel Stratan lansează albumul “Scena Vieții”

Cleopatra Stratan lansează primul album alături de tatăl ei, Pavel Stratan. Intitulat “Scena Vieții”, materialul vine în semn de recunoștință pentru fanii celor doi artiști, promițând să ofere ascultătorilor “multe lecții de viață”. După single-ul “Scena Vieții”, pe care Cleopatra și Pavel Stratan îl lansau în august 2024, povestea muzicală a acestei colaborări continuă în 2026 cu un album care va purta același titlu. Pavel Stratan a fost cel care a dezvăluit planurile de lansare ale acestui material, gândit ca un cadou pentru public. Cleopatra Stratan a cucerit publicul cu muzica sa de la o vârstă foarte fragedă, iar din anul 2008 are propria ei păpușă. În anul 2009, Cleopatra a fost inclusă de site-ul oddee în topul copiilor minune, unde ocupă locul 4. După mai multe single-uri de succes printre care și “Te las cu inima”, “Pupă-mă”, “Eu m-am pierdut”, “La ușa mea”, “Dragoste, vă rog” (alături de Edward Sanda) și “Cel puțin o veșnicie”, au urmat “Vorba de tine”, o baladă emoționantă despre iubire, dar și “În dreapta mea” și “Vremea de iubit” (alături de Edward Sanda). Unul dintre cei mai creativi și originali artiști de peste Prut, Pavel Stratan compune, produce și interpretează de peste 20 de ani. Printre albumele artistului îl menționăm pe cel mai important, “Amintiri din copilărie”, lansat în patru volume între anii 2004 și 2011. Cea mai de succes piesă a sa este “Eu beu”.

Nicole Cherry a lansat “Melo”, primul său EP în limba spaniolă

Nicole Cherry deschide un nou capitol artistic și lansează “Melo”, primul EP în limba spaniolă, un proiect inspirat de călătoriile sale în Columbia și de contactul direct cu energia, cultura și ritmurile latino. Termenul “melo” transmite un sentiment de relaxare, stare bună și energie pozitivă, exact atmosfera pe care artista a vrut să o transmită prin muzica sa. EP-ul reunește piese deja lansate și apreciate de public, precum “De ti me acuerdo”, colaborare cu DJ Pope, “Quitarte To” și “Melo”, alături de două melodii noi, “Se siente bien” și “Give Me”, care completează universul muzical al proiectului. Fiecare compoziție reflectă experiențele trăite de artistă în călătoriile sale, transmitând o stare de libertate, bucurie și energie pură. Prin “Melo”, Nicole Cherry aduce în playlisturi o fuziune de ritmuri latino, influențe urbane și pop, conturând un EP care vorbește despre emoții autentice, conexiuni și dorința de explorare. Noul material confirmă versatilitatea artistei și deschiderea sa către scena muzicală internațională. La nivel de creație, discul este rezultatul colaborării cu o echipă internațională. Toate piesele sunt scrise de Juan David Lopera Rodriguez (Slay Fox). Producția este semnată de Edwin Adrian Montes Henao (Naobtz), cu excepția piesei “De ti me acuerdo”, realizată în colaborare cu Jose David Rivera Mazo (DJ Pope), care semnează producția alături de Naobtz. Nicole Cherry este una dintre vocile remarcabile ale industriei muzicale din România, artistă, songwriter și actriță. Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, incluse în multiple playlisturi pe magazinele digitale, milioane de vizualizări pe YouTube și milioane de fani pe social media, Nicole s-a poziționat în cei peste 12 ani de carieră ca un artist de top, cu show-uri memorabile. Printre cele mai notabile realizări ale sale se numără piesele “Nu mai consum” (feat. Tata Vlad) și “Paharul Sus” (feat. Puya), ambele ajunse pe locul #1 în topurile radio din România. De-a lungul anilor, Nicole a experimentat cu succes o varietate de genuri muzicale (reggae, pop, balkan-pop și urban), a colaborat cu artiști internaționali ca Mohombi, Joey Montana și Jenn Morel, dar și cu artiști români precum Carla’s Dreams, Puya, Tata Vlad, RAVA și NANE. Artista a cântat în deschiderea unui vedete ca Jennifer Lopez, J Balvin, Maluma sau 50 Cent.

Alina Eremia lansează piesa “Noapte Albă”

Fără a face niciun anunț, Alina Eremia a publicat online o nouă piesă de dragoste, intitulată “Noapte Albă”. Melodia este acompusă de Alina împreună cu Costel Domințeanu. Deși Alina este fericită pe plan sentimental, “Noapte Albă” vorbește despre o iubire lipsită de gesturi reale de afecțiune. El încearcă să o cucerească prin promisiuni, dar uită că timpul petrecut împreună este esența unei relații. Melodia este scrisă de Alina Eremia (muzică, versuri), împreună cu Costel Dominteanu (muzică, producție). Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar în prezent este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală din România. Cântecele și colaborările ei au ajuns adeseori în topuri, printre cele mai apreciate piese numărându-se “Cum se face”, “A fost o nebunie”, “În dreapta ta” (feat. Vescan), “Tatuaj” și “Noi”. Pe 16 august, Alina Eremia a devenit soția lui Edy Barbu. Petrecerea a avut loc într-un cadru restrâns, dar de poveste, la Palatul Snagov. Printre puținii invitați s-au numărat atât Sore, fosta ei colegă din Lala Band, cât și JO, prietena Alinei din copilărie. Recent, Spotify a ales-o pe Alina Eremia drept noua sa ambasadoare în cadrul programului global EQUAL. Proiectul a fost lansat în martie 2021 și are scopul de a promova egalitatea de gen și de a amplifica vocile feminine din muzică. Găsești mai multe detalii pe InfoMusic. Anterior piesei “Noapte Albă”, Alina a lansat prima sa colaborare cu Mihail. Cei doi au înregistrat în duet piesa de dragoste “Aud”. Melodia a fost prezentată publicului împreună cu un videoclip în regia lui David Mogan care punctează minunat schimbul de gânduri și emoții dintre Alina și Mihail.

Inna lansează o versiune în spaniolă a piesei “7 zile” cu Florian Rus

Piesa “7 zile”, lansată de Inna și Florian Rus în luna octombrie, se va bucura în curând de o nouă versiune. Piesa “7 Zile” este compusă de Florian Rus (muzică, text), Inna (muzică, text), Diana Rubinescu (Zadi) (muzică, text), Emanuel Masson (muzică, producție) și Alex Cotoi (muzică, producție). Melodia a fost lansată pe 17 octombrie, împreună cu un videoclip regizat de Gosh. Ajuns la 8,4 milioane de vizualizări, vizualul a ocupat prima poziție în Topul videoclipurilor muzicale de pe YouTube. Clipul se află acum pe poziția a 6-a în acest clasament. Florian Rus este unul din cei mai căutați compozitori din România. În 2019, a lansat împreuna cu Mira piesa care a avut cele mai multe difuzări la radio din acel an – “Străzile din București”. Au urmat și alte colaborări de succes cu numeroase interprete din România, precum AMI, Nicole Cherry, Ioana Ignat, JO și EMAA. Recunoscută la nivel internațional, INNA este una dintre cele mai de succes artiste EDM, cu peste 10 miliarde de stream-uri și vizualizări. Colaborarea cu Sean Paul pentru “Let It Talk To Me”, se aude pe radiouri din Franța, Germania, Spania, Polonia, Maroc și Belgia. Piesa este în topuri internaționale, fiind inclusă în Top 100 în Croația, Polonia, Turcia, Bulgaria. Pe YouTube a ajuns pe locul 1 în Austria și pe locul 8 în Elveția.

The Prodigy promite piese noi pentru 2026

Liam Howlett de la The Prodigy a oferit un interviu exploziv pentru NME, dezvăluind planuri majore pentru 2026. Pe lângă o serie de concerte de mare amploare în aer liber, legendara trupă de rave pregătește și muzică nouă, pe care Howlett o descrie într-un mod inconfundabil: „f@ckin’ evil rave”. După ce au vândut în timp record biletele pentru turneul lor din aprilie și mai 2026, care includea două show-uri la Wembley Arena, The Prodigy au confirmat acum o serie de concerte uriașe în aer liber, sub stindardul „Warrior’s Dance”. Acestea sunt programate pentru vara anului viitor. Ele vor fi printre cele mai mari apariții live ale trupei de la moartea regretatului lider al grupului Keith Flint în 2019. Liam Howlett a subliniat dorința constantă a trupei de a evolua, conform interviului NME: „De fiecare dată când pornim într-un nou turneu sau avem show-uri mari ca acestea, petrecem mult timp discutând despre ce e posibil – cum putem face lucrurile mai bune. Încercăm mereu să ne asigurăm că totul e diferit și merge înainte, dar oferind mereu acel ‘punch’, ceea ce se va întâmpla”. Punctul culminant al acestor show-uri va fi, fără îndoială, concertul de la Milton Keynes Bowl, un loc iconic unde au cântat nume mari precum David Bowie, Queen și Green Day. Trupa revine aici după apariția sa legendară din 2010. Howlett a rememorat importanța acelei nopți: „Acel concert ‘Warriors Dance’ de la Milton Keynes Bowl a fost pentru noi ca Oasis la Knebworth, un moment mare, deoarece practic ne despărțiserăm la începutul anilor 2000. Apoi ne-am reunit în studio pentru ‘Invaders Must Die’ [2009], iar acel gig a fost punctul culminant al albumului și al a tot ce făcusem înainte. A fost un concert important și memorabil pentru noi”. Invitați de seamă și amintiri cu Keith Flint Line-up-ul pentru show-urile „Warrior’s Dance” este unul stelar. Icon-urile muzicii electronice Carl Cox și David Rodigan vor fi prezenți la toate cele patru evenimente, în timp ce legenda drum’n’bass Andy C va mixa la concertele din Milton Keynes și Manchester. Interviul a inclus și o notă personală emoționantă, cu amintiri despre Keith Flint:„Keef era un maestru pe două roți, superbikes pe pistă și pe șosea, dar era un șofer groaznic în orice avea patru roți. […] Întotdeauna mă gândesc la el când scriu beat-uri în studio, stând acolo, ridicând mâinile în aer, înjurând și rânjind în fundal”. Noutăți muzicale: sunetul „f@ckin’ evil rave” Cea mai așteptată veste rămâne însă cea legată de muzica nouă. Howlett a confirmat că lucrează la material nou, iar sunetul se conturează într-o direcție intensă. Întrebat dacă fanii vor auzi noile piese în 2026, răspunsul a fost direct: „Da. Noua muzică Prodigy va fi ascultată anul viitor”.

SOEN lansează single-ul „Mercenary” de pe viitorul album „Reliance”

De ce ne interesează Soen? Grupul a tot fost la noi în ultimii ani, uneori în Quantic, uneori la marile festivaluri sau în deschidere la o trupă mare. Cu acest al șaptelea album, SOEN — formația condusă de vocalistul Joel Ekelöf și toboșarul Martin Lopez (ex-Opeth) — continuă explorarea contrastelor care definesc sunetul lor: lumina și întunericul, intensitatea și calmul, greutatea și melodia. „Reliance” pare să ducă mai departe identitatea trupei, bazată pe sinceritate emoțională și o forță sonoră nefiltrată. Piesa „Mercenary” surprinde perfect această dualitate. Versurile tratează moștenirea violenței și modul în care ura se transmite din generație în generație, influențând destine și relații. „Este despre violența pe care o moștenim, care apoi lasă ura să se infiltreze în vieți – și în însăși viața noastră – modelând generații întregi”, a declarat Joel Ekelöf. Martin Lopez completează: „Abordează și tema trădării, a felului în care ajungem să încoronăm vulturii ca regi”. Din punct de vedere muzical, piesa păstrează ADN-ul SOEN — grea, dar melodic precisă, construită pe un echilibru între rafinament și forță.

Ricky Martin

Pe 16 decembrie, superstarul Ricky Martin va susține un concert electrizant la Romexpo, parte din turneul “Ricky Martin Live 2025”. Ești invitat să dansezi pe cele mai fierbinți ritmuri latino și să fredonezi hituri ca “Livin’ La Vida Loca”, “Maria” sau “La Copa de la Vida”.

Bilete concerrt Ricky Martin la Romexpo

  • Diamond – 645 lei (+comision)
  • Golden – 485 lei (+comision)
  • Acces General – 295 lei (+comision)

Cunoscut pentru concertele sale electrizante, unde combină ritmurile latino cu influențe pop și internaționale, alături de coregrafii spectaculoase și o prezență scenică irezistibilă, Ricky Martin demonstrează constant că este un entertainer desăvârșit. Show-ul artistului portorican va fi mai mult decât muzică. Ricky Martin va transforma scena cu un design vizual atent conceput pentru a amplifica fiecare moment artistic. Lumini de ultimă generație, proiecții vizuale imersive, o trupă live și mai mulți dansatori vor completa atmosfera.

B.U.G. Mafia

B.U.G. Mafia va susține un show special la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca pe 13 decembrie 2025. Accesul la eveniment nu este recomandat persoanelor sub 15 ani. Evenimentul poate include elemente verbale sau vizuale ce pot fi considerate nepotrivite pentru minori. Organizatorii recomandă ca persoanele sub 18 ani să fie însoțite de un adult.

Bilete concert B.U.G. Mafia la Cluj-Napoca

  • Standing – 210 lei (+comision)
  • Premium – 255 lei (+comision)
  • Roșu – 210 lei (+comision)
  • Galben – 167 lei (+comision)
  • Violet – 145 lei (+comision)

Fondată în 1993 de Tataee (Vlad Irimia), Caddillac (Dragoș Vlad-Neagu) și Uzzi (Alin Demeter), B.U.G. Mafia a reprezentat încă de la început un fenomen cu impact major asupra muzicii și societății românești. Trupa s-a impus rapid în industria muzicală autohtonă, reușind să-și reconfirme statutul cu fiecare produs de succes. Hit-urile “Să Cânte Trompetele”, “Pe Coastă” și “Bani, Bani, Bani” – au dominat playlist-urile radio în ultimii ani și au strâns milioane de vizualizări pe YouTube. În anul 2018, B.U.G. Mafia a lansat patru noi piese, “Nu De Ieri, De Azi”, “Schimbu’ 3”, “Se Ridică În Aer”, “Cad Lanțuri”, urmate la începutul lui 2019 de un turneu național de cluburi – “Terapie De Șoc”- și de cea de a doua ediție a propriului festival al trupei, “Românie, Fă Gălăgie!”

Bladee

Cântărețul și rapperul suedez Bladee va susține un concert pe 5 decembrie la Arenele Romane din București, în cort încălzit. Evenimentul face parte din turneul “Martyr”, ce îl duce pe artist în Australia, SUA, Canada, U.K. și Europa.

Bilete concert Bladee la Arenele Romane

  • Presale – 249 lei (+comision)

Bladee (pe numele real Benjamin Reichwald) este un artist, rapper, cântăreț și designer suedez, cunoscut pentru stilul său unic care îmbină elemente de cloud rap, trap experimental și muzică electronică ambientală. Este unul dintre membrii centrali ai colectivului Drain Gang (cunoscut și ca Gravity Boys sau GTBSG), alături de artiști precum Ecco2k și Thaiboy Digital.